Modalităţile actului juridic civil

Modalităţile actului juridic civil

Reglementarea modalităţilor în Noul Codul civil se regăseşte în Cartea a V-a Despre obligaţii, în Titlul al III-lea – Modalităţile obligaţiilor.

Obligaţiile afectate de termen, condiţie sau sarcină sunt raporturi juridice de drept civil ce prezintă particularităţi referitoare la existenţa şi executarea acestora, ceea ce conduce la producerea unor consecinţe distincte în raport cu efectele obligaţiilor pure şi simple. Totodată, modalităţile actului juridic civil au incidenţă ridicată în plan practic şi aplicabilitate, în principiu, generală, putând fi stipulate atât în cazul obligaţiilor simple, cât şi în cazul obligaţiilor complexe, indiferent că sunt cu pluralitate de subiecte sau cu pluralitate de obiecte, putând afecta obligaţii de a da, a face sau a nu face ori obligaţii de rezultat sau de mijloace.

În Codul civil nu regăsim o clasificare a actelor juridice, în funcţie de modalităţile pe care acestea le conţin sau care afectează obligaţiile decurgând din actul juridic, însă există o clasificare a obligaţiilor, în funcţie de acest criteriu.

Principal izvor al obligaţiilor civile, actul juridic (unilateral, bilateral sau multilateral) este cel care poate da naştere unor obligaţii afectate de modalităţi. Afirmaţia noastră are la bază multiplele prevederi din cuprinsul articolelor 1.396 – 1.420 Cod civil. Prima dintre acestea este chiar prevederea art. 1.397 alin.2 Cod civil, potrivit căruia  Obligaţia este simplă, iar nu condiţională, dacă eficacitatea sau desfiinţarea ei depinde de un eveniment care, fără ca părţile să ştie, avusese deja loc în momentul în care debitorul s-a obligat sub condiţie.

Un alt exemplu este art. 1.404. alin.1, conform căruia Îndeplinirea condiţiei se apreciază după criteriile stabilite de părţi sau pe care acestea este probabil să le fi avut în vedere după împrejurări.

Şi în reglementarea termenului, ca modalitate a actului juridic civil, regăsim trimiterea la convenţia părtilor. A se vedea, în acest sens art. 1.411  alin.2 Cod civil, care prevede că termenul poate fi stabilit de părţi sau de instanţă ori prevăzut de lege sau art. 1.415 alin.1 Cod civil –  atunci când părţile convin să amâne stabilirea termenului sau lasă uneia dintre ele sarcina de a-l stabili şi când, după o durată rezonabilă de timp, termenul nu a fost încă stabilit, instanţa poate, la cererea uneia dintre părţi, să fixeze termenul ţinând seama de natura obligaţiei, de situaţia părţilor şi de orice alte împrejurări.

Modalităţile actului juridic civil sunt termenul, condiţia şi sarcina. Ele constau în anumite elemente sau împrejurari viitoare care influenţează existenţa sau executarea drepturilor şi obligaţiilor ce rezultă din actul juridic.

Aceste elemente sau împrejurări – ulterioare momentului încheierii actului – pot consta fie în scurgerea timpului (în cazul termenului), fie într-un eveniment natural sau într-o acţiune omenească (în cazul condiţiei şi sarcinii).

Spre deosebire de elementele structurale care trebuie să se regăsească în orice act juridic, modalităţile sunt elemente mai puţin esenţiale, care pot să lipsească, actul juridic putând fi valabil, în majoritatea cazurilor, şi fără a fi afectat de vreo modalitate.

Plecând de la criteriul existenţei modalităţilor în cuprinsul unui act juridic, acestea pot fi împărţite în :

1. a) Acte juridice pure şi simple, neafectate de nicio modalitate. Din această categorie fac parte, spre exemplu : căsătoria, adopţia, recunoaşterea filiaţiei, care nu pot fi decât acte pure şi simple, ele nu pot fi afectate de nicio modalitate. Mai mult decât atât, existenţa vreunei modalităţi ar afecta însăşi validitatea lor.
2. b) Acte juridice care nu pot exista decât afectate de modalităţi; acestea nu pot fi niciodată acte pure şi simple. În această categorie se încadrează: închirierea, împrumutul, renta viageră – care nu pot exista ca atare decât afectate de modalitatea termenului; contractul de asigurare – care nu poate exista decât afectat de modalitatea condiţiei).

În aceste cazuri, modalitatea respectivă – termenul, respectiv condiţia – devine un element esenţial, indispensabil actului juridic pe care îl afectează.

1. c) Acte juridice care pot exista fie ca acte pure şi simple, fie ca acte afectate de modalităţi. În această categorie se încadrează cele mai multe acte juridice. Un exemplu în acest sesn îl constituie contractul de vânzare. Acesta poate fi un act juridic pur şi simplu, când atât predarea lucrului, cât şi plata preţului se execută deîndată ce s-a încheiat acordul de voinţă dintre părţi. Cu toate acestea, acelaşi contract poate fi afectat de un termen (când plata preţului ar fi amânată sau eşalonată în rate) sau de o condiţie (când valabilitatea vânzării ar depinde de obţinerea de către cumpărător a unui loc de muncă în localitatea unde se află locuinţa care face obiectul contractului de vânzare-cumpărare).

Tot astfel, o donaţie poate fi pură şi simplă, dar ea poate cuprinde şi o sarcină impusă donatarului. În toate aceste cazuri, modalitatea (termenul, conditia, sarcina) sunt elemente neesenţiale ale actului juridic, care poate exista valabil şi fără această modalitate.

Aşadar, în marea majoritate a actelor juridice, stipularea unei modalităţi este expresia principiului libertăţii contractuale, permiţând părtilor să dea actului juridic pe care îl încheie configuraţia cea mai potrivită satisfacerii intereselor lor. Pe lângă acestea însă, există şi o serie de acte juridice care nu pot exista decât afectate de modalităţi şi în cazul cărora însusi legiuitorul conferă acestor modalităţi caracterul de elemente esenţiale ale actului, cum este cazul, spre exemplu, al contractului de împrumut ori al contractului de asigurare.