Înapoi

Convenţia matrimonială

Reglementarea în Noul Cod Civil a contractului de agenţie

La nivel comunitar, contractul de agenţie a fost reglementat ca un contract sui generis o dată cu adoptarea Directivei Consiliului Comunităţilor Europene nr. 86/653 din 18 decembrie 1986 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la agenţii comerciali independenţi .

În sistemul de drept românesc, contractul de agenţie a dobândit o configuraţie proprie, prin adoptarea Legii nr. 509/2002 privind agenţii comerciali permanenţi. Actualmente, Legea nr. 509/2002 a fost abrogată prin Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil.

Codificarea în Noul Cod Civil, în art. 2.072 – 2.095, a regimului juridic al contractului de agenţie constituie materializarea intentiei legiuitorului de a reglementa în mod unitar raporturile de drept privat. Astfel, în prezent, spre deosebire de legislaţia anterioară, contractul de mandat şi celelalte contracte derivate sau asemănătoare (contractele de comision, consignaţie, expediţie, agenţie şi intermediere) se bucură de o reglementare distinctă şi detaliată în Noul Cod Civil. Cu toate acestea, în practica există, încă, dificultăţi în diferenţierea acestor tipuri de contracte.

Chiar dacă, de regulă, denumirea dată unui contract este un indicator important pentru calificarea juridică a respectivului contract, mai precis pentru identificarea precisă a setului de reguli legale incidente, se întâmplă frecvent ca denumirea pe care părţile o aleg pentru contractul lor să nu reflecte conţinutul relaţiei concrete existente între acestea, prin raportare la prevederile legale relevante din Codul Civil ori din alte legi speciale.

Astfel a fost situaţia într-o speţă anterioară intrării în vigoare a Noului Cod civil, în care un contract de agenţie a fost calificat de către instanţa de recurs[1] ca fiind, în realitate un contract de mandat. Deşi părţile contractante (recurenta – reclamantă şi intervenientul) au intitulat acest contract ca fiind contract de agent, Curtea, în virtutea principiului rolului activ al judecătorului, nefiind ţinută de calificarea dată de părţi respectivului act juridic, a constatat că între părţi s-a încheiat un contract de mandat şi nu un contract de agent.

Pentru ca actul juridic semnat de părţi să fi fost un contract de agent ar fi trebuit îndeplinite cele două condiţii prevăzute de dispoziţiile art. 1 alin. 4 şi art. 2 alin. 1 din Legea nr. 509/2002 respectiv ca agentul să fie remunerat (deci contractul de agent este un contract cu titlu oneros) şi intimatul să fie desemnat agent comercial permanent al recurentei – reclamante, ori nu s-a făcut această dovadă, intervenientul nefăcând acte de comerţ în mod curent în numele şi pentru reclamantă.

Faţă de aceste aspecte, Curtea a conchis că, în realitate, contractul încheiat de părţi este un contract de mandat fără plată, încheiat pe o durată determinată.

Tot astfel, interpretarea instanţei a avut un caracter definitoriu şi într-o altă cauză mai recentă dedusă judecăţii[2] în care un contract, intitulat contract de comision, s-a dovedit a avea natura juridică a unui contract de intermediere. Problema denumirii era dublată de o redactare deficitară şi contradictorie a conţinutului respectivului contract. Desi, în apărare, pârâta a invocat prevederile art.1270 alin. 1 Cod civil “Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante”, contractul fiind legea părţilor şi acestea fiind ţinute să-l respecte întocmai, potrivit principiului pacta sunt servanda, această apărare nu a impiedicat instanţa să califice contractul de comision invocat de către reclamanţi ca şi temei al pretenţiilor lor ca fiind, în fapt, un contract nenumit, şi a apreciat că în cauză, cu predominanţă, au aplicabilitate caracteristicile contractului de intermediere. Soluţia instanţei de fond a fost menţinută în apel de către Tribunalul Bacău.

Încadrarea juridică a unei relaţii de afaceri este primul pas care trebuie făcut înainte de a proceda la materializarea contractului care o consfinţeşte. În situaţia în care părţile sunt în litigiu, calificarea corectă a contractului are o deosebită importanţă deoarece determină întinderea obligaţiilor asumate de părţi şi, în cele din urmă, răspunderea uneia sau alteia dintre aceste părţi.

Contractul de agenţie reprezinta un derivat al contractului de mandat, la fel ca si contractul de comision, consignaţie, expediţie şi intermediere.

În acest sens, chiar Codul Civil stabileşte în art. 2095 alin. 1 faptul că dispoziţiile referitoare la contractul de agenţie se completează cu prevederile referitoare la contractul de comision, în măsura în care acestea din urmă sunt compatibile.

Pe de altă parte, legiuitorul a prevazut în art. 2095 alin. 2 faptul că, dacă agentul are şi puterea de a-l reprezenta pe comitent la încheierea contractelor, dispoziţiile prezentului capitol se completează în mod corespunzător cu cele privind contractul de mandat cu reprezentare.

Toate aceste contracte au ca numitor comun activitatea pe care o parte se obligă să o desfăşoare pe seama celeilalte părţi. Spre exemplu, reprezentantul poate fi împuternicit de către reprezentat să încheie pe seama şi în numele lui (cu reprezentare) sau doar pe seama lui (fără reprezentare) acte juridice. Această regulă se aplică fie că părţile se numesc mandant şi mandatar, comitent şi agent, consignant şi consignatar etc.

Dincolo de acest numitor comun, fiecare dintre aceste contracte are o reglementare distinctă şi prezintă anumite particularităţi. Dupa trecerea în revista a particulariltăţilor contractului de agenţie, vom realiza, la finalul acestei lucrări, o scurtă analiză a diferenţelor dintre contractele de agent, de mandat şi de comision.

Caracterele juridice ale contractului de agenţie

Contractul de agenţie are trasaturi generale prin care se aseamana cu contractul de mandat ori cu cele derivate din mandat, dar si anumite particularitati, care il deosebesc de toate celelalte contracte derivate din contractul de mandate si care justifica reglementarea sa separata in cadrul Codului civil.

Astfel, contractul de agenţie are urmatoarele caractere juridice generale:

este un contract bilateral, dand nastere la drepturi si obligatii in sarcina ambelor parti contractante
este un contract cu titlu oneros, ambele parti urmarind sa realizeze unele foloase patrimoniale
este comutativ, partile cunoscand existenta si intinderea obligatiilor asumate chiar de la momentul incheierii contractului
este un contract cu executare succesiva deoarece drepturile si obligatiile partilor se executa in timp
este un contract consensual, fiind valabil incheiat prin simplul acord de vointa al partilor; forma scrisa a contractului – inscris sub semnatura private sau inscris autentic – este necesara pentru proba contractului, respectiv ad probationem, iar nu ad validitatem.

Particularităţile contractului de agenţie

Asa cum am mentionat anterior, contractul de agenţie prezinta si anumite particularitati, care il diferentiaza de celelalte contracte derivate din contractul de mandat, conferindu-i caracterul special. Aceste particularitati ale contractului de agenţie privesc exclusivitatea si clauza de neconcurenta si sunt prevazute de art. 2.074 si respectiv art. 2.075 Cod civil.

Clauza de exclusivitate poate fi stabilita, dupa caz, in interesul comitentului si in sarcina agentului sau in interesul agentului, atunci cand comitentul isi limiteaza dreptul sau de a fi reprezentat de mai multi agenti.

Astfel, prin intermediul unei clauze de exclusivitate, părţile pot stabili ca agentul să nu poată încheia, pe seama sa ori pe seama altora, contracte privind bunuri/servicii similare cu cele furnizate de comitent pentru o regiune predeterminată.

Din redactarea art. 2.074 alin.1[3] Cod civil intelegem faptul ca exclusivitatea inseamna, in concret, faptul ca agentul nu poate lucra in numele si in interesul sau propriu, atata vreme cat are calitatea de agent al unui comitent, in baza unui contract valabil incheiat.

Clauza de neconcurenta contine , in opinia mea, o interdicite a agentului de actiona in interes propriu, incheind contracte privind bunuri/servicii similare cu cele furnizate de comitent pentru o regiune predeterminată.

Cu toate acestea insa agentul poate reprezenta mai mulţi comitenţi, iar comitentul poate să contracteze cu mai mulţi agenţi, în aceeaşi regiune şi pentru acelaşi tip de contracte, daca nu se prevede altfel in contract (in lipsă de stipulaţie contrară)[4].

In sprijinul opiniei mele sta si alin.3 al art. 2.074, potrivit caruia, mai mult decat a reprezenta mai multi comitenti, agentul poate chiar reprezenta mai mulţi comitenţi concurenţi, pentru aceeaşi regiune şi pentru acelaşi tip de contracte, toate acestea insa numai dacă se stipulează expres în acest sens.

Pe cale de consecinta, exclusivitatea prevede ca activitatile agentului sa nu se desfasoare in interes propriu, adica sa incheie contracte privind bunuri/servicii similare cu cele furnizate de comitent pentru o regiune predeterminată, dar nu exclude activitatea agentului in folosul mai multor comitenti. Interdicitia trebuind sa fie expresa, negociata, acceptata si cuprinsa intr-o clauza contractuala. In plus, daca partile convin, agentul poate chiar sa isi ofere serviciile chiar si unor comitenti concurenti, operand pe aceeasi piata si ofeind aceleasi bunuri si servicii.

În mod similar, părţile pot limita printr-o clauză de exclusivitate dreptul comitentului de a apela la mai mulţi agenţi pentru încheierea aceloraşi tipuri de contracte într-o regiune determinată deoarece, avand in vedere principiul libertatii contractuale, partile pot deroga de la prevederile legale care nu au caracter imperativ, putand statua, in cuprinsul unei clauze de neconcurenta, dupa caz, urmatoarele obligatii, in sarcina agentului sau in sarcina comitentului:

– agentul sa se oblige să nu încheie contracte de agenţie comercială cu alţi comitenţi care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul său

– agentul sa se oblige să nu promoveze pentru vânzare în afara acelui teritoriu şi să nu vândă produse identice şi/sau similare cu cele care fac obiectul contractului

– comientul sa se oblige să nu încheie contracte de agenţie comercială cu alţi agenţi care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul agentului

– comitentul sa se oblige să nu vândă produse ale sale, în teritoriul stabilit, singur sau/şi prin alţi agenţi.

Clauza de neconcurenţă

Părţile pot, de asemenea, să includă în contract o clauză de neconcurenţă prin care să limiteze activitatea agentului pe parcursul executării contractului şi/sau după încetarea acestuia pentru o perioadă de maxim doi ani. Clauza de neconcurenţă este aplicabilă doar pentru regiunile şi grupurile de persoane expres prevăzute în contract. De asemenea, această clauză poate avea ca obiect doar bunurile şi serviciile pentru care agentul a fost autorizat să negocieze şi, eventual, să încheie contracte în numele comitentului.

Noul Cod civil a perfectionat regimul juridic al clauzei de neconcurenţă, definită de art. 2.075 alin. 1 ca fiind ” acea stipulaţie contractuală al cărei efect constă în restrângerea activităţii profesionale a agentului pe perioada contractului de agenţie sau ulterior încetării sale „.

Legiuitorul prevede expres sancţiunea nulităţii absolute pentru nerespectarea formei scrise a clauzei de neconcurenţă. Practic, această clauză nu se prezumă şi validitatea sa este condiţionată de forma sa scrisă.

Totodată, Noul Cod civil stabileşte că această clauză se aplică în mod limitat[5], respectiv:

doar pentru regiunea geografică sau pentru grupul de persoane şi regiunea geografică la care se referă contractul de agenţie şi
doar pentru bunurile şi serviciile în legătură cu care agentul este împuternicit să negocieze şi să încheie contracte

Extinderea sferei de aplicabilitate a clauzei de neconcurenţă (dincolo de regiunea geografică sau grupul de persoane şi regiunea geografică la care se referă contractul de agenţie şi de bunurile şi serviciile în legatură cu care agentul este împuternicit să negocieze şi să încheie contracte) este considerată nescrisă. Practic, orice limitare suplimentară a clauzei de neconcurenţă nu va fi luată în considerare şi nu va produce efecte juridice.

Anterior, Legea nr. 509/2002 prevedea, în art. 4 alin. (3) teza a II-a, sancţiunea nulităţii relative pentru extinderea sferei de aplicabilitate a clauzei de neconcurenţă.

Aşadar, dacă în reglemetarea anterioară era necesară o cerere a agentului prin care să solicite anularea clauzei de neconcurenţă şi, implicit, dovedirea unei vătămări, în prezent aceste elemente nu mai sunt necesare, iar instanţa, chemată să analizeze contractul de agent, va considera nescrisă, deci inexistentă şi lipsită de efecte juridice orice clauză de neconcurenţă având un conţinut extins celei prevăzute la art. 2.075 alin 3 Cod civil.

Restrângerea activităţii prin clauza de neconcurenţă nu se poate întinde pe o perioadă mai mare de 2 ani de la data încetării contractului de agenţie. Dacă s-a stabilit un termen mai lung de 2 ani, acesta se va reduce de drept la termenul maxim de 2 ani.

Chiar daca, fiind o obligatie stabilita in sarcina agentului, aceasta profita, implicit, comitentului, exista si situatii in care comitentul nu se poate prevala de clauza de neconcurenta, in ipoteza incetarii contractului de agenţie, iar o eventuala clauza de neconcurenta, daca a existat in contract, va deveni ineficienta.

Aceste cazuri de ineficacitate ale clauzei de neconcurenţă sunt:

a)atunci cand, fără a fi aplicabile prevederile 2.090, comitentul denunţă unilateral contractul de agenţie cu nerespectarea termenului de preaviz, legal sau convenţional, şi fără a exista un motiv grav pentru care nu respectă preavizul, pe care comitentul să îl fi comunicat de îndată agentului;
b)atunci cand contractul de agenţie este reziliat ca urmare a culpei comitentului.

Elementul de noutate in acest sens este reprezentat, asadar, de posibilitatea comitentului, prevazuta implicit, de a se prevala de clauza de neconcurenta stipulata in favoarea sa atunci cand denunta unilateral contractul din cauza unor circumstante exceptionale, altele decat forta majora ori cazul fortuit, care fac imposibila continuarea colaborarii dintre comitent si agent, caz in care nu ii mai revine obligatia de a respecta termenul de preaviz.

Noul Cod civil nu defineste ce se intelege prin notiunea de „circumstante exceptionale”, prevazand insa numai faptul ca sunt excluse forta majora si cazul fortuit, dupa cum nu defineste nici notiunea de „motive grave” care ar justifica nerespectarea termenului de preaviz, aspect susceptibil din punct de vedere practic sa antreneze dificultati de stabilire a situatiilor care ar corespunde acestor notiuni si, desigur, solutii jurisprudentiale diferite.

Noul Cod civil confera posibilitatea instantei de judecata ca, la cererea agentului, atunci cand, ţinând seama şi de interesele legitime ale comitentului, să înlăture sau să limiteze efectele clauzei de neconcurenţă, atunci când consecinţele prejudiciabile ale acesteia pentru agent sunt grave şi vădit inechitabile. (art. 2.093 alin. (2) NCC).

Art. 1.541 NCC reglementeaza, cu titlu general, faptul ca instanta poate reduce clauza penala, insa la o valoare superioara obligatiei principale, atunci cand: (a) obligatia principala a fost executata in parte si aceasta executare a profitat creditorului si (b) clauza penala este vadit excesiva fata de prejudiciul ce putea fi prevazut de parti la incheierea contractului.

O altă dispozitie în favoarea agentului este reprezentată de cea privind reducerea de drept la 2 ani a termenului in care poate fi restransa activitatea prin clauza de neconcurenta, in cazul in care prin contract se prevede un termen mai lung (art. 2.075 alin. (4) teza a II-a Noul Cod civil).

Forma si proba contractului de agenţie

Potrivit art. 2.078 Cod civil, Contractul de agenţie se încheie în formă scrisă, autentică sau sub semnătură privată. Dacă prin lege nu se prevede altfel, forma scrisă este necesară numai pentru dovada contractului. Totodata, oricare parte are dreptul să obţină de la cealaltă parte, la cerere, un document scris semnat, cuprinzând conţinutul contractului de agenţie, inclusiv modificările acestuia. Părţile nu pot renunţa la acest drept, prevederea fiind una imperativa.

Părţile contractului de agenţie

Din definitia acestui contract (art. 20172 alin.1 Cod civil), precum si din restul reglementarii acestei forme de contract, reiese ca partile sale sunt comitentul si agentul. In practica, contractul de agent (sau agentie, in denumirea uzuala), se foloseste cu precadere in raporturile specifice intreprinderilor.

De altfel, chiar art. art. 20172 alin.2 Cod civil prevede ca agentul este un intermediar independent care acţionează cu titlu profesional. In cvasitotalitatea situatiilor, si comitentul are calitatea de profesionist, in acceptiunea Codului civil. Conform art. 3 alin.2-3 din Noul Cod Civil, profesionistul este cel care exploateaza o intreprindere, iar exploatarea unei intreprinderi inseamna exercitiul sistematic al unei activitati de productie, comert sau prestari de servicii, indiferent daca se urmareste sau nu un scop lucrativ. Profesionistul nu se confunda cu comerciantul, acesta din urma fiind o specie de profesionist. Profesionist, in sensul art. 8 alin.1 din Legea de punere in aplicare a Codului civil, inseamna comerciant, intreprinzator, operator economic, precum si orice alta persoana autorizata sa desfasoare activitati economice sau profesionale (inclusiv profesii liberale).

In Codul civil regasim prevederi cu privire la statutul juridic al agentului. Conform art. 2.073 alin.2 Cod civil, nu constituie agent persoana care:

a)are calitatea de organ legal sau statutar al unei persoane juridice, având drept de reprezentare a acesteia;
b)este asociat ori acţionar şi este împuternicită în mod legal să îi reprezinte pe ceilalţi asociaţi sau acţionari;
c)are calitatea de administrator judiciar, lichidator, tutore, curator, custode sau administrator-sechestru în raport cu comitentul.

Totodata, normele Codului civil referitoare la agentie nu se aplica activităţii persoanelor care:

a)acţionează ca intermediar în cadrul burselor de valori şi al pieţelor reglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate;
b)au calitatea de agent sau broker de asigurări şi reasigurări;
c)prestează un serviciu neremunerat în calitate de agent.

Efectele contractului de agenţie

Contractul de agentie da nastere la raporturi juridice intre comitent si agent, dar, totodata, fiind o varianta a contractului de mandat, asemanator cu contractul de intermediere, produce efecte juridice si fata de terti.

Efectele contractului intre comitent si agent reprezinta, in concret, drepturile si obligatiile reciproce care le revin celor doua parti si sunt reglementata de art. 2.079 si 2.080 Cod civil. Dispozitiile celor doua articole sunt imperative, neputandu-se deroga de la ele in defavoarea agentului, potirivit normei de la art. 2094 Cod civil.

Cu titlu de norma comuna, in concordanta, de altfel, cu principiile dreptului civil in material obligatiilor, legiuitorul stabileste atat pentru agent (art. 2.097 alin.1), cat si pentru comitent (art. 2.080) faptul ca acestia trebuie sa isi indeplineasca obligatiile (agentul) si sa actioneze (comitentul) cu buna credinta si loialitate.

Obligaţiile particulare ale agentului sunt prevazute de art. 2.079. alin.2 si 4 Cod civil, potrivit caruia agentul este obligat:

a)să îi procure şi să îi comunice comitentului informaţiile care l-ar putea interesa pe acesta privitoare la regiunile stabilite în contract, precum şi să comunice toate celelalte informaţii necesare de care dispune;
b)să depună diligenţele necesare pentru negocierea şi, dacă este cazul, încheierea contractelor pentru care este împuternicit, în condiţii cât mai avantajoase pentru comitent;
c)să respecte instrucţiunile rezonabile primite de la comitent;
d)să ţină în registrele sale evidenţe separate pentru contractele care îl privesc pe fiecare comitent;
e)să depoziteze bunurile sau eşantioanele într-o modalitate care să asigure identificarea lor
f)să îl înştiinţeze de îndată pe comitent, sub sancţiunea plăţii de daune-interese, in caz ca se află în imposibilitate de a continua executarea obligaţiilor ce îi revin.

Obligaţiile speciale ale comitentului sunt prevazute de art. 2.080. alin.2 si 3 Cod civil, potrivit caruia comitentul este obligat:

a)să pună la dispoziţie agentului, în timp util şi într-o cantitate corespunzătoare, mostre, cataloage, tarife şi orice altă documentaţie, necesare agentului pentru executarea împuternicirii sale;
b)să furnizeze agentului informaţiile necesare executării contractului de agenţie;
c)să îl înştiinţeze pe agent, într-un termen rezonabil, atunci când anticipează că volumul contractelor va fi semnificativ mai mic decât acela la care agentul s-ar fi putut aştepta în mod normal;
d)să plătească agentului remuneraţia în condiţiile şi la termenele stabilite în contract sau prevăzute de lege
e) să îl informeze pe agent într-un termen rezonabil cu privire la acceptarea, refuzul ori neexecutarea unui contract negociat sau, după caz, încheiat de agent.

Pe langa drepturile si obligatiile prevazute de textele de lege anterior citate, partile pot stabili si alte drepturi si obligatii reciproce, cu respectarea limitarilor prevazute de lege. Astfel, in practica, pe langa prevederile din Codul civil referitoare la drepturi si obligatii, partile negociaza si insereaza in contractele de agent si clauze specifice contractului de mandat si chiar si contractului de prestari servicii, pentru a stabili in detaliu toate aspectele necesare a fi luate in considerare in desfasurarea relatiei lor de afaceri.

Efectele contractului de agentie fata de terti

Fiind o varietate a contractului de mandate, contractul de agentie produce efecte juridice si fata de terti. In cuprinsul reglementarii din Codul civil, sunt prevazute anumite efecte speciale care privesc plata pretului bunurilor si serviciilor, precum si reclamanrea viciilor.

Astfel, in ceea ce priveste pretul, art. 2.079 Cod civil stabileste ca agentul nu poate vinde pe credit şi nu poate acorda reduceri sau amânări de plată pentru creanţele comitentului. Pentru a face astfel de amanari de creante sau vanzare pe credit, agentul ar trebui sa aiba o imputernicire expresa in acest sens.

In privinta viciilor, art. 2.077 Cod civil prevede ca agentul poate primi reclamaţii privind viciile bunurilor vândute sau serviciilor prestate de comitent, fiind obligat să îl înştiinţeze de îndată pe acesta. Asadar, tertii se pot adresa in mod direct agentului pentru sesizari si reclamatii cu privire la bunurile vandute in numele si pe seama comitentului de catre agent.

Dreptul la remuneraţie al agentului

Una dintre principalele obligatii ale comitentului si principalul drept de natura patrimoniala al agentului decurgand din contractul de agentie il constituie remuneratia. Aceasta se acorda agentului pentru toate contractele încheiate ca efect al intervenţiei sale.

Cu toate ca remuneratia este de esenta contractului de agentie si omiterea prevederii contractuale cu privire la cuantumul acesteia si modalitatea de stabilire este mai rar intalnita in practica, legiuitorul a reglementat si modalitatea de calcul al acesteia, in lipsa de stipulatie contractuala.

Astfel, potrivit art. 2.082 alin.3 si alin.4 Cod civil, in lipsa unei stipulaţii exprese sau a unei prevederi legale, agentul are dreptul la o remuneraţie stabilită potrivit uzanţelor aplicabile fie în locul în care agentul îşi desfăşoară activitatea, fie în legătură cu bunurile care fac obiectul contractului de agenţie. Dacă nu există astfel de uzanţe, agentul este îndreptăţit să primească o remuneraţie rezonabilă, în funcţie de toate aspectele referitoare la contractele încheiate.

Remuneraţia poate fi exprimată în cuantum fix sau variabil, prin raportare la numărul contractelor sau actelor de comerţ, ori la valoarea acestora, când se numeşte comision.

In ceea ce priveste remuneratia variabila sau comisionul, legiuitorul a prevazut norme clare (art. 2.083 – art. 2.087 Cod civil) in ceea ce priveste conditiile de acordare, data de la care ia nastere dreptul la comision, modul de calcul al cuantumului comisionului, precum si dreptul agentului la comision in caz de incetare sau in caz de neexecutare a contractului.

Cu privire la conditiile sau cazurile de acordare a comisionului, art. 2.083 Cod civil stabileste ca agentul este îndreptăţit la comision pentru contractele încheiate pe durata contractului de agenţie, dacă acestea sunt încheiate:

a)ca urmare a intervenţiei sale;
b)fără intervenţia agentului, dar cu un client procurat anterior de acesta pentru contracte sau acte de comerţ similare;
c)cu un client dintr-o regiune sau grup de persoane determinate, pentru care agentul a primit împuternicire exclusivă.

Nasterea dreptului la comision este reglementata de art. 2.085 Cod civil. Astfel, dacă părţile nu convin altfel, dreptul la comision se naşte la data la care este îndeplinită una dintre condiţiile următoare:

a)comitentul şi-a executat obligaţiile contractuale faţă de terţa persoană;
b)comitentul ar fi trebuit să îşi execute obligaţiile contractuale potrivit convenţiei sale cu terţul;
c)terţul şi-a executat obligaţiile contractuale.

Comisionul se plăteşte cel mai târziu în ultima zi a lunii care urmează trimestrului pentru care se datorează.

O prevedere legala enuntata in mod evident in beneficiul si apararea agentului este cea de la art. 2.084 Cod civil, prevedere imperativa si de la care nu se poate deroga prin conventia partilor, dispozitie privind remunerarea agentului dupa incetarea contractului.

Conform art. 2.084 Cod civil, agentul este îndreptăţit la comision pentru un contract încheiat ulterior încetării contractului de agenţie, dacă:

a)acesta a fost încheiat în principal datorită intervenţiei agentului pe durata contractului de agenţie şi încheierea a avut loc într-un termen rezonabil de la încetarea contractului de agenţie;
b)comanda emisă de terţ a fost primită de comitent sau de agent anterior încetării contractului de agenţie, în cazurile prevăzute de dispoziţiile 2.083.

Agentul nu va avea insa dreptul la comisionul prevăzut la art. 2.083, dacă acesta este datorat agentului precedent, cu excepţia cazului în care rezultă din circumstanţe că este echitabil ca agenţii să împartă acel comision.

O alta prevedere legală menită a apara agentul de eventualele abuzuri ale comitentului este cea de la art. 2.086 Cod civil, prevedere deasemenea imperativă şi de la care nu se poate deroga prin convenţia părtilor, privintoare la dreptul la comision în cazul contractelor neexecutate.

Astfel, comisionul se datorează şi pentru contractele încheiate, dar la a căror executare părţile acestora au renunţat, dacă agentul şi-a îndeplinit obligaţiile.

Atunci când contractul încheiat nu se execută de către părţi ca urmare a unor circumstanţe imputabile agentului, dreptul la comision se stinge sau comisionul se reduce proporţional cu neexecutarea, după caz.

În caz de executare parţială din partea terţului, agentul este îndreptăţit doar la plata unei părţi din comisionul stipulat, proporţional cu executarea contractului încheiat între comitent şi terţ.

In lumina normelor mai sus analizate, in ipoteza denuntarii unilaterale a contractului de catre o parte, partea denuntatoare nu va putea sub nicio forma penaliza pecuniar cocontractantul.

Asadar, penalizarea agentului poate interveni, cel mult, in limita neacordarii comisionului si doar in cazurile in care, din motive ce ii sunt imputabile acestuia, tertii nu isi indeplinesc obligatiile. In masura in care neindeplinirea obligatiilor de catre terti scapa oricarui control al agentului, aceasta neindeplinire neputandu-i fi imputata in mod direct acestuia, comitentul nu va avea dreptul de a retine indemnizatia pe care ar fi trebuit sa o achite agentului.

Consideram ca, in lumina acestor dispozitii legale, orice clauza contractuala care ar extinde raspunderea agentului, fie in sensul privarii sale de dreptul de a incasa comisionul, fie in sensul penalizarii sale in orice fel, prin obligarea sa la plata oricarei sume, in situatii neprevazute expres de catre lege, reprezinta un abuz al comitentului, cu consecinta considerarii lor ca nescrise, implicit cu inlocuirea acestora cu normele legale aplicabile.

Încetarea contractului de agenţie

Codul civil consacră anumite reguli speciale in ceea ce priveste incetarea contractului de agenţie. Aceste reguli au in vedere, in principal, cazurile de incetare a contractului si plata unor remuneratii si despagubiri, dupa caz[6].

Cazurile de incetare a contractului de agentie

Incetarea contractului de agentie se realizeaza in conditii diferite, dupa cum acesta este incheiat pe durata determinnata sau nedeterminata. Contractul poate inceta prin ajungerea la termen, prin denuntare unilaterala si prin reziliere.

Expirarea termenului va determina, la fel ca si in cazul altor contracte, incetarea efectelor contractului la implinirea termenului pentru care a fost incheiat. Cu toate acestea, potrivit art. 2.088 Cod civil, contractul de agenţie încheiat pe durată determinată, care continuă să fie executat de părţi după expirarea termenului, se consideră prelungit pe durată nedeterminată. Partile pot sa prevada insa in mod expres in contractul de agentie o clauza prin care sa stabileasca faptul ca incetarea contractului se va produce la ajungerea la termen, fara posibilitatea de prelungire prin acord tacit.

Denuntarea unilaterala

Codul civil prevede aceasta modalitate de incetare a contractului cu caracter de principiu in ceea ce priveste contractul de agenţie pe durată nedeterminată. Astfel, art. 2.089 alin1. stabileste : contractul de agenţie pe durată nedeterminată poate fi denunţat unilateral de oricare dintre părţi, cu un preaviz obligatoriu. Preavizul constituie, asadar, regula, respectiv o conditie sine qua non pentru ca denuntarea unilaterala a contractului sa fie valabil realizata de catre oricare dintre partile contractante.

Legiuitorul stabileste ca dispoziţiile privitoare la preaviz sunt aplicabile şi contractului de agenţie pe durată determinată care prevede o clauză expresă privind posibilitatea denunţării unilaterale anticipate. In acest sens, legea stabileste termenele minime de preaviz aplicabile denuntarii contractului cu durata determinata:

în primul an de contract termenul de preaviz trebuie să aibă o durată de cel puţin o lună;
în cazul în care durata contractului este mai mare de un an, termenul minim de preaviz se măreşte cu câte o lună pentru fiecare an suplimentar început, fără ca durata termenului de preaviz să depăşească 6 luni.

Cu toate acestea, părţile pot sa convina termene de preaviz mai lungi decât cele prevăzute la alin. (3) şi (4), dar prin contractul de agenţie nu se pot stabili în sarcina agentului termene de preaviz mai lungi decât cele stabilite în sarcina comitentului.

Dispoziţiile mai sus aratate se aplică în mod egal contractului pe durată nedeterminată şi contractului pe durată determinată care este prelungit pe durată nedeterminată potrivit dispoziţiilor art. 2.088. În acest caz, la calculul termenului de preaviz se va ţine seama de întreaga perioadă a contractului, cuprinzând atât durata determinată, cât şi perioada în care acesta se consideră încheiat pe durată nedeterminată.

Daca, asa cum am aratat anterior, regula o constituie acordarea preavizului in cazul denuntarii unilateral, totusi, în cazuri speciale, contractul de agenţie poate fi denunţat fără preaviz de oricare dintre părţi, cu repararea prejudiciilor astfel cauzate celeilalte părţi. Art. 2.090 alin.1 nu defineste cazurile care pot determina o astfel de incetare, insa precizeaza ca aceste cazuri sunt “altele decât forţa majoră ori cazul fortuit” si ele “fac imposibilă continuarea colaborării dintre comitent şi agent”.

In aceste cazuri speciale, contractul încetează la data primirii notificării scrise prin care acesta a fost denunţat.

Rezilierea contractului

In virtutea principiului executarii obligatiilor cu loialitate si buna-credinta, oricare dintre partile contractului de agentie il poate rezilia inainte de expirarea duratei, in cazul neindeplinirii culpabile a obligatiilor celeilalte parti[7]. Rezilierea are loc in conditiile dreptului comun, este ceruta de partea interesata si se pronunta de catre instanta judecatoreasca competenta.

Indemnizaţia în caz de încetare a contractului

Cel de al doilea drept cu caracter material, banesc, al agentului il reprezinta indemnizatia in caz de incetare a contractului. Codul civil stabileste in reglementarea art. 2.091 conditiile in care aceasta indemnizatie este datorata de comitent si i se cuvine agentului. Cele doua conditii pentru plata comisionului sunt urmatoarele:

agentul i-a procurat noi clienţi comitentului sau a sporit semnificativ volumul operaţiunilor cu clienţii existenţi, iar comitentul obţine încă foloase substanţiale din operaţiunile cu aceşti clienţi; şi
plata acestei indemnizaţii este echitabilă, având în vedere circumstanţele concrete, în special comisioanele pe care agentul ar fi trebuit să le primească în urma operaţiunilor încheiate de comitent cu clienţii prevăzuţi la lit. a), precum şi posibila restrângere a activităţii profesionale a agentului din cauza existenţei în contractul de agenţie a unei clauze de neconcurenţă.

Legiuitorul prevede la alin.2 al aceluiasi articol si valoarea indemnizaţiei, care nu poate depăşi o sumă echivalentă cuantumului unei remuneraţii anuale, calculată pe baza mediei anuale a remuneraţiilor încasate de agent pe parcursul ultimilor 5 ani de contract. Dacă durata contractului nu însumează 5 ani, remuneraţia anuală este calculată pe baza mediei remuneraţiilor încasate în cursul perioadei respective.

Pentru a beneficia de acest drept, agentul trebuie sa il puna in intarziere pe comitent cu privire la pretenţiile sale, într-un termen de un an de la data încetării contractului de agenţie. Asadar, termenul de prescriptie a dreptului la aceasta indemnizatie este de un an de la data incetarii contractului.

Acordarea indemnizaţiei prevăzute la alin. (1) nu aduce atingere dreptului agentului de a cere despăgubiri, în condiţiile legii.

Chiar daca regmentarea dreptului la indemnizaţia are un caracter imperative si acordarea aceteia la incetarea contractului constituie regula, art. 2.092 Cod civil prevede si exceptiile, respectiv situatiile in care agentul nu are dreptul la indemnizaţia prevăzută la art. 2.091. Aceste exceptii opereaza in următoarele situaţii:

a)comitentul reziliază contractul din cauza încălcării de către agent a obligaţiilor sale;
b)agentul denunţă unilateral contractul, cu excepţia cazului în care această denunţare este motivată de circumstanţe precum vârsta, infirmitatea ori boala agentului, în considerarea cărora, în mod rezonabil, nu i se poate cere acestuia continuarea activităţilor;
c)în cazul cesiunii contractului de agenţie prin înlocuirea agentului cu un terţ;
d)dacă nu se convine altfel de către părţile contractului de agenţie, în cazul novaţiei acestui contract prin înlocuirea agentului cu un terţ.

Reglementarea dreptului la indemnizatie si a despagubirilor in cazul in care contractul de agent inceteaza se regasea si in vechea reglementare a contractului de agent (Legea nr. 509/2002).

Preverile legale clare in materie nu au preintampinat insa situatiile conflictuale legate de incetarea contractului, in care a fost necesara interventia instantei pentru a transa raportul juridic dedus judecatii si, astfel, pentru a stabili daca si in ce masura i se cuvine agentului o indemnizatie, cuantumul acesteia si maniera de calcul.

Deosebirile dintre contractul de agenţie şi contractul de mandat şi de comision

Astfel cum am aratat mai sus si cum rezulta din definitie, contractul de agent este inrudit cu contractul de mandat si cu cel de comision.

De altfel, art. 2.095 alin 1 Cod civil stabileste ca dispoziţiile prezentului capitol se completează cu prevederile referitoare la contractul de comision, în măsura în care acestea din urmă sunt compatibile, iar alin.2 prevede ca, dacă agentul are şi puterea de a-l reprezenta pe comitent la încheierea contractelor, dispoziţiile prezentului capitol se completează în mod corespunzător cu cele privind contractul de mandat cu reprezentare.

Prin intermediul unui contract de mandat clasic (art. 2009–2042 Cod Civil) o persoană (mandantul) poate împuternici o altă persoană (mandatarul) să încheie acte juridice în numele şi pe seama sa. Un element de noutate adus de Noul Cod Civil este reglementarea expresă a mandatului fără reprezentare, care are drept aplicaţii contractele de comision, de consignaţie şi expediţie. În baza mandatului fără reprezentare, mandatarul va încheia actele juridice doar pe seama mandantului, dar nu şi în numele acestuia.

Aplicabilitatea practică a contractului de mandat este foarte variată. Astfel, o persoană poate împuternici o altă persoană să încheie, pe seama şi/sau în numele ei, un contract de vânzare, locaţiune, leasing etc. Forma mandatului trebuie avută în vedere pentru încheierea valabilă a actelor juridice pentru care mandatarul a fost împuternicit. Spre exemplu, ca o aplicaţie a principiului simetriei actelor juridice, mandatul va trebui să îmbrace formă autentică în cazul în care mandatarul a fost împuternicit să încheie un contract de vânzare a unui imobil, contract ce se încheie în formă autentică.

Contractul de comision (art. 2043–2053 Cod Civil) este reglementat ca un tip de mandat fără reprezentare. Regulile aplicabile mandatului fără reprezentare (şi, implicit, cele privind mandatul cu reprezentare) se vor aplica ori de câte ori dispoziţiile speciale care reglementează contractul de comision nu dispun altfel.

Contractul de comision se diferenţiază de mandatul clasic tocmai prin specificul obiectului său, respectiv achiziţionarea sau vânzarea de bunuri ori prestarea de servicii de către comisionar pe seama comitentului. Spre deosebire de mandat, care poate fi şi cu titlu gratuit, contractul de comision este întotdeauna cu titlu oneros. Particularitatea obiectului unui contract de comision este cea care determină caracterul oneros al acestuia, întrucât comisionarul nu poate fi decât un profesionist (care exploatează o întreprindere, în înţelesul art. 3 Cod Civil).

Ca o noutate faţă de vechea reglementare a mandatului comercial, în relaţia cu terţe părţi, comisionarul nu mai trebuie să facă dovada împuternicirii primite de la comitent, având în vedere că acţionează în nume propriu.

Prin natura lor, raporturile dintre agent si comitent sunt raporturi de mandat. Cu toate acestea, intre contractul de agentie si contractul de mandat si de comision exista anumite deosebiri:

activitatea de intermediere a agentului are un character profesional si de durata, iar nu un caracter ocazional, ca in cazul contractului de mandat sau de comision; aceasta deosebire rezulta din art. 2.072 Cod civil, conform caruia agentul este imputernicit “in mod statornic” sa negocieze sau sa negocieze sis a incheie afaceri in numele sip e seama comitentului, iar din reglementare art. 2.089 Cod civil desprindem faptul ca acest tip de contract se incheie “pe durata determinata” sau “pe durata nedeterminata”. Mai mult decat atat, in reglementarea anterioara (Legea nr. 509/2002), pornind de la particularitatea statorniciei contractului de agentie, agentii erau denumiti “agenti comerciali permanenti”
agentul este un intermediar independent, pe cand mandatarul si comisionarul actioneaza strict la ordinele mandantului. Aceasta caractaristica o desprindem din prevederile art. 2.079 referitoare la obligatiile agentului si din care intelegem ca acesta are o libertate de negociere a contractelor si de decizie net superioara mandantului. Astfel, agentul depune “diligentele necesare” (asadar, pe care el le considera necesare) pentru negocierea si incheierea contractelor, in conditii cat mai avantajoase pentru comitent si trebuie sa respecte “instructiunile rezonabile” primite de la comitent. Cu toate acestea, independenţa agentului este limitată. El nu poate negocia şi/sau încheia decât acele tipuri de contracte asupra cărora părţile contractului de agenţie au căzut de acord, în cadrul unei regiuni geografice limitate şi pentru o perioadă de timp determinată.
activitatea agentului in cadrul acestui tip de contract se caracterizeaza prin interesul comun al agentului si comitentului in realizarea activitatii de intermediere, pe cand, in cazul mandatului si al comisionului activitatea reprezentantului se desfasoara in interesul precumpanitor al mandantului. Caracteristica aceasta este evidenta mai ales in situatia in care remuneratia agentului, in cuantum fix sau variabil, se calculeaza si se incaseaza in functie de numarul contractelor incheiate sau de valoarea acestora;
datorita caracterului sau de continuitate, precum si tinand seama ca agentul actioneaza cu titlu profesional, contractul de agent nu poate fi revocat ad nutum de catre comitent, in mod unilateral si fara acordarea unui preaviz obligatoriu. Acest preaviz este in mod expres reglementat in art. 2.089 Cod civil, avand o durata de minim o luna si maxim 6 luni. In cazul contractului de mandate, nu regasim o asemenea reglementare, mandantul putand revoca contractului fara acordarea preavizului.

[1] Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie – dosar nr.146/1748/2008 – decizia civilă nr.356/30.03.2011

[2] Sentinţa civilă nr. 1723/ 30.06.2015 dosar nr. 7094/270/2014 Judecătoria Oneşti

[3] Art. 2.074. – (1) Agentul nu poate negocia sau încheia pe seama sa, fără consimţământul comitentului, în regiunea determinată prin contractul de agenţie, contracte privind bunuri şi servicii similare celor care fac obiectul contractului de agenţie.

[4] Art. 2.074 alin.1 Cod civil

[5] Art. 2.075 alin.3 Cod civil

[6] Dreptul contractelor civile şi comerciale, Liviu Stănciulescu, Vasile Nemeş, Editura Hamangiu, 2013, pag. 385.

[7] Liviu Stănciulescu, Vasile Nemeş, op.cit., pag. 386.